duminică, 28 septembrie 2014

CIUDATELE SEMNE ALE ALIANȚELOR CE VOR VENI



În acest an electoral, guvernul Leancă și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului de două ori. Prima dată în iulie, a doua oară pe 25 septembrie. Riscant și nu prea. Dacă la prima asumare a responsabilității, asupra cabinetului Leancă sabia criticii venite din partea opoziției comuniste a planat amenințător, a doua oară riscul a lipsit a lipsit cu desăvârșire. La ședința Parlamentului din 25 septembrie,  deputații din opoziția comunistă nici nu s-au obosit să apară. Cu excepția deputaților Iurie Muntean, Alexandr Petkov și Grigore Petrenco, alți deputați din fracțiunea PCRM nu au participat la această ședință.

Ce se întâmplă în Partidul Comuniștilor?

Comentatorul politic moldovean, Petru Bogatu a fost primul care a sesizat ciudățenia comportamentului acestei formațiuni politice. Domnia sa afirmă că modul de reacție al opoziției este unul nefiresc, “stau cu mâinile în sân și lasă Partidul Democrat să zburde pe câmpul electoral care le aparține în timp ce adversarii înrăiți ai domnului Lupu sunt insistent curățați din partid”.  
Surse din interiorul fracțiunii comuniste au confirmat informația potrivit căreia deputații Petkov, Petrenco, Muntean și Todua nu mai sunt chemați la ședințele fracțiunii PCRM ori la ședințele organizațiilor de partid din care fac parte. Deputatul comunist Alexandru Petkov declara recent că nu vrea să facă parte din lista electorală a PCRM  . În același timp, tot mai mulți lideri ai filialelor teritoriale ale PCRM părăsesc această formațiune politică pentru a adera la Partidul Democrat. Dacă în Moldova fenomenul traseismului politic este cunoscut, tăcerea liderului maxim al comuniștilor moldoveni la această temă este cea mai mare necunoscută.

O mână spală pe alta

Declarațiile domnului Voronin în cadrul emisiunii „Moldova în direct” a postului național de televiziune din Republica Moldova spun că după alegerile parlamentare PCRM dorește să formeze viitorul Cabinet de Miniștrii și va căuta voturile necesare pentru formarea Guvernului și a conducerii Parlamentului la partidele politice care vor dori să coopereze cu ei. Domnul Voronin a spus că, în schimbul votului colaboraționist va oferi funcții cheie în diferite instituții ale statului. Declarația vine să ne spună că liderul comuniștilor este gata să facă o coaliție post electorală cu formațiuni politice de centru stânga iar pentru asta comuniștii moldoveni cedează de pe acum din influența pe care o au.  
În condițiile în care domnul Voronin nu spune nimic despre fenomenul migrației politice din partidul domniei sale către Partidul Democrat, protejând creșterea electorală a acestora, putem trage concluzia că o alianță post electorală PD – PCRM este foarte probabilă. Nu m-aș mira - o mână spală pe alta!

Daul pune punctul pe i

În schimb, domnul Filat a declarat, cu subiect și predicat, că nu va face o coaliție post electorală cu Partidul Comuniștilor. Nici nu ar avea cum – prea mari sunt diferențele ideologice dintre liberal democrați și comuniștii moldoveni. Vizita pe care preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, la întoarcerea din Statele Unite ale Americii a efectuat-o la Bruxelles, unde a avut o întrevedere cu preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, a fost cea care a pus punctele pe i. Domnul Daul a subliniat că eforturile Partidului Liberal Democrat pe calea integrării europene a Republicii Moldova sunt susţinute de membri marcanţi din rândul popularilor europeni, oficiali care se află la conducerea Uniunii Europene și a precizat că toți popularii europeni, la scrutinul parlamentar din toamnă vor lucra împreună cu liberal democrații din Moldova. De asemenea, Joseph Daul a anunţat că va veni la Chişinău pentru a fi alături de Vlad Filat la alegerile din 30 noiembrie.

Liberal democrații singuri în viitoarele alegeri

Dincolo de sprijinul direct  pe care îl va primi Partidul Liberal Democrat, promisiunea vizitei la Chișinău făcută de domnul Daul, mai înseamnă ceva. E semnul care ne spune că, în ciuda tuturor presiunilor la care au fost expuși, liberal democrații nu vor participa la formarea nici unui bloc electoral. Domnul Filat a spus că formațiunea politică pe care o conduce se va concentra pe promovarea propriilor mesaje şi idei. E clar că nu poți amesteca totul într-un singur coș ar ieși o struțo-cămilă, nu-i așa?  

Preşedintele liberal democrat a spus că este necesar semnarea unui acord privind comportamentul în timpul campania electorală. „Cred că un pact de neagresiune este necesar. Vom propune semnarea unui acord privind o participare civilizată în campanie, care să fie în interesul alegătorilor, dar şi a concurenţilor electorali", a spus Vlad Filat. Sublinierea necesității unui acord de neagresiune în timpul campaniei electorale este un alt element care ne face să credem că liberal democrații vor fi singuri în alegeri.  

Responsabilitatea lor este una deosebită. În contextul în care semnele viitoarelor coaliții post electorale se văd cu ochiul liber, echipa domnului Filat trebuie să obțină un scor cât mai mare în alegeri. Oficialii europeni sunt deja cu ochii pe ei - de rezultatul  lor în alegeri depinde formarea unei coaliții post-electorale care să continue reformele care vor apropia Moldova de Uniunea Europeană. Altfel ne așteaptă stânga!