sâmbătă, 14 februarie 2015

ARTA DISIMULĂRII LA VORONIN ȘI REFUZUL UNUI VOT PENTRU CABINETUL LEANCĂ 2




Cabinetul de miniștrii Leancă 2 nu a primit votul de încredere al Parlamentului. Știrea a provocat un cutremur în rândul comentatorilor politici de la București și l-a pus pe gânduri pe ex-premierul Leancă. 

Surpriza a venit din partea deputaților Partidului Liberal. Toate acțiunile lor politice anterioare lăsau să se înțeleagă că vor susține noua variantă de guvern propusă de domnul Leancă. Era firesc, liberal-democrații făcuseră, suficiente gesturi de apropiere de interesele liberalilor moldoveni. Că existau gesturi de curtoazie politică dintre PLDM și PL stă mărturie înregistrarea de către Vlad Filat, la Biroul Permanent al Parlamentului, a unui proiect de lege cu privire la modificarea legii privind administrația publică locală. Potrivit proiectului înregistrat, instituirea consiliilor de sector și a primăriilor de sector se amână până în anul 2019. Acest lucru va da posibilitatea viitorului primar de Chișinău, adică domnului Chirtoacă, să aibă în viitorul mandat aceleași împuterniciri ca și cele din prezent. În aceste condiții, domnul Leancă era sigur că va găsi susținere politică din partea echipei domnului Ghimpu pentru investirea cabinetului Leancă 2.

O sugestie în plus pentru a crede că liberalii ar vota pozitiv l-a constituit înregistrarea unui proiect de hotărâre prin care deputatul Dorin Chirtoacă alături de deputatul Veronica Herța și Mihai Moldovanu renunță la mandatele de deputat pentru a se întoarce la funcțiile deținute în Primăria municipiului Chișinău. Un gest politic care demonstra comentatorilor politici că liberalii au încredere într-o revenire a domnului Chirtoacă în fotoliul de primar al municipiului Chișinău, o revenire datorată și ajutorului electoral care ar fi venit din partea PLDM.   

Suficiente semne de optimism. Ce s-a întâmplat? Cine l-a făcut pe domnul Ghimpu să își schimbe dispoziția de vot?
Să fi fost faptul că liberalii nu aveau nici un fotoliu de ministru în viitorul guvern? Ori vizita făcută de domnul Leancă la sediul PCRM? Acolo unde domnul Voronin i-ar fi dat asigurări domnului Leancă că va acorda votul de încredere?

În declarația de presă făcută după ședința legislativului moldovean, domnul Ghimpu a spus că, miercuri 11 februarie, a avut o întâlnire la sediul PL cu Vladimir Plahotniuc şi Iurie Leancă, unde cei doi au venit pentru a-l convinge să îşi dea votul pentru Guvernul Leancă. Amănuntul sugerează că liderul liberal și-a negociat votul până în ultima clipă. Domnul Leancă și domnul Plahotniuc au venit la sediul liberalilor după întâlnirea premierului desemnat cu domnul Voronin. Modul cordial de comportament al domnului Voronin i-a insuflat domnului Leancă siguranța că ar putea fi investit fără votul liberalilor. E de presupus că la întâlnirea de la sediul PL, domnia sa a avut un alt tip de discurs.

Vizita făcută la sediul PCRM-ului i-a jucat festa domnului Leancă. A trezit nedumerirea liderului PL și a declanșat decizia de a nu-i acorda votul. O decizie care a coincis cu sfaturile consultanților politici ai liberalilor. Pe termen scurt, aceste recomandări au redus șansele domnului Chirtoacă la primăria Chișinău. Pe termen lung, dacă PL-ul supraviețuiește fără aflarea sa în fruntea municipalității chișinăuiene, plasarea liberalilor în opoziție ar putea să fie una avantajoasă.

În cadrul emisiunii „Puterea a patra”, de la televiziunea N4, domnul Voronin a admis că, în fața domnului Leancă a jucat teatru. Domnia sa a spus că a procedat în acest mod datorită faptului că Leancă nu ar avea potențial pentru a guverna. Liderul comunist a adăugat că era firesc să nu voteze pentru o persoană politică față de care comuniștii moldoveni i-au înaintat opt moțiuni de cenzură.

Una peste alta, prima încercare de investire a unui nou cabinet de miniștri a avut și părțile ei bune. A confirmat că Alianța politică Moldova Europeană funcționează – toți deputații acestei coaliții parlamentare au votat la fel. A demonstrat rezistența în negocieri a Partidului Liberal – domnul Ghimpu insistă și acum pe destrămarea Alianței Moldova Europeană și obținerea unor ministere pentru formațiunea liberală. A arătat arta de disimulare a domnului Voronin.

Liderul comuniștilor moldoveni a sugerat că în situația delicată în care se află Republica Moldova este nevoie de un premier cu experiență în domeniul afacerilor. Doar un astfel de candidat ar putea fi sprijinit de comuniști, a spus domnul Voronin. „Ar fi cel mai rațional să fie un candidat din sfera de afaceri, să fie un om puternic din economie, să știe ce înseamnă a dirija un colectiv”, a declarat liderul comunist.
Hotărârea liberal democraților moldoveni de a desemna un om de afaceri în fruntea viitorului cabinet de miniștrii este o decizie care pleacă de la realitățile existente în teren.

Cu siguranță, PLDM-ul va încerca să mențină aceiași viteză de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Atât timp cât reformele vor continua, susținerea oferită de comuniști nu va fi un impediment pentru continuarea relațiilor cu Uniunea Europeană. Dimpotrivă, oficialii de la Bruxelles, în contextul războiului din Ucraina, ar putea interpreta acest suport politic ca fiind o măsură de evitare a stărilor conflictuale existente în societatea moldavă.   

Chiar dacă nu place, realitatea de pe terenul politic moldovenesc este simplă – imposibilitatea de a mai ascunde faptul că PCRM-ul devine un factor în viitoarele ecuații de putere din Republica Moldova. 

Acest lucru înseamnă că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. De asta se lucrează cu materialul clientului.