marți, 12 mai 2015

PUTIN ÎN MOLDOVA - O POVESTE DE SUCCES



Republica Moldova se află la intersecția a două lumi – cea slavă și cea europeană, românească. Că e anume așa s-a văzut pe 9 și 10 mai, atunci când la Chișinău s-a marcat Ziua Victoriei și Ziua Europei. 

Mulțimea adunată pe 9 mai la Memorialul Eternitate – echivalentul basarabean al Monumentului Eroilor din București – purta în piept, ca semn de susținere a politicilor promovate de Federația Rusă, panglica Sfântul Gheorghe – reminiscență a medaliei țariste cu același nume. De asta, la mai puțin de o sută de km distanță de Uniunea Europeană, între Prut și Nistru, celebrarea a 70 de ani de la victoria împotriva fascismului s-a transformat într-un bun prilej pentru pro-ruși de a se aduna împreună. Pentru numeroșii participanți la eveniment nu a contat că președintele Moldovei purta în piept tricolorul. Pe 9 mai, simbolul militar rus a fost purtat de la mic la mare, de la copiii de grădiniță până la cei de vârste matusalemice – pe toți i-a unit o singură credință, cea în țarul Putin. 

Mult mai timidă, replica ambasadelor Uniunii Europene acreditate în Moldova a fost una culinară - 10 mai, Ziua Europei a transformat Piața Marii Adunări Naționale într-o mare bucătărie. În corturile instalate în centrul capitalei moldovenești, reprezentanţii celor 19 ţări ale Uniunii Europene au pus în vânzare mâncarea lor tradițională. Cu înghețată italiană, cu paella spaniolă, ori mici și kebab – europenii au crezut că-i vor atrage pe moldoveni de partea Europei. Lume, în comparație cu manifestările din 9 mai, relativ puțină. Cert este că nici micii, care nu erau pe gratis - nu au ajuns la destinatari. În schimb, șeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Pirkka Tapiola, a spus că Moldova a făcut paşi importanţi în parcursul său european. O fi, nu zic nu. Doar că, tăcuta polemică dintre tricolor și panglica negru-oranj a fost câștigată de Putin.

De fapt, destabilizarea politică a statului moldovean începe cu devalorizarea leului și odată cu momentul în care moldoveanul se caută la buzunare. Era imposibil ca prăbușirea monedei moldovenești – prin retragerea a unui miliard de dolari -  să se fi făcut fără știința instituțiilor financiare străine. Publicația Adevărul scria recent că retragerea unor bani mari dintr-o bancă în care statul are calitatea de acţionar e de-a dreptul imposibilă. Mai ales acolo unde sunt impuse interdicţii pentru tranzacţiile care depășesc suma de 150 mii de dolari. Domnul Iurie Leancă, care în calitate de prim ministru al Republicii Moldova a parafat un document de control valutar știa foarte bine ce semnează.

Libertatea de protest a zecilor de mii de oameni care pe data de 3 mai au manifestat în fața Guvernului moldovean trebuie respectată. A fost dreptul domniilor lor să procedeze în așa mod. „Moldova s-a trezit” afirma de la tribună domnul Andrei Năstase, unul dintre liderii acestei acțiuni de protest. Pentru cine această deșteptare, îndrăznesc să întreb? Protestatarii  militează pentru depistarea şi pedepsirea vinovaţilor în cazul furtului miliardului de la BEM, Banca Socială şi Unibank. Dar problemele de la Banca de Economii sunt cu mult mai vechi, o parte din ele datând din perioada în care în fruntea Consiliului de Administrație al băncii se afla domnul Viorel Ţopa.


Domnul Candu, președintele parlamentului moldovean, a publicat raportul Kroll și a devenit bloggerul anului. După asta, Centrul Naţional Anticorupţie l-a arestat pe businessmanul Ilan Shor, dar a procedat drăguţ, l-a plasat doar în arest la domiciliu. Directorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, ne-a spus că banii nu au ieşit din Moldova, iar directorul Centrului Naţional Anticorupţie afirmă că datele prezentate de raportul „Kroll” erau știute de specialiștii din subordinea domniei sale. Adică instituțiile statului moldovean știau din timp că se pregătesc condițiile pentru destabilizarea financiară a Moldovei? 
Dacă e așa, înseamnă că totul a fost pregătit în etape. Deprecierea leului vine să scadă încrederea oamenilor în partidele pro-europene. Acest lucru are loc înaintea alegerilor locale, proces electoral în urma căruia vom cunoaște cu adevărat greutatea partidelor. Niște oameni deștepți au pus la cale toată trebușoara asta. Alții au pregătit condiţiile. Un șef de guvern, care habar nu avea de inginerii financiare, s-a uitat ca mâța în calendar pe documente și a semnat tot ceea ce i s-a pus în față. Printr-o semnătură aiurea, leul s-a depreciat, buzunarele cetățenilor s-au golit iar ideea europeană s-a dus naibii la vale, pe apa sâmbetei. De asta, nu m-aș mira dacă, în urma alegerilor locale, pe primăriile din Bălți și Chișinău ar flutura steagul rus. Abia atunci Kremlinul s-ar bucura că a creat într-un sfârșit axa Bălți - Chișinău - Comrat - Tiraspol. Atunci, Putin ar pune la colț întreaga Moldovă.

Dacă le va reuși, ori nu, asta - la alegeri, de noi depinde.

FOTO - Mircea Zatușevschi
(Uniformele de ostaș sovietic purtate de copii nu se vând și nu pot fi închiriate. Ele sunt făcute la comandă.) Panglica negru-oranj purtată în piept de copii este panglica medaliei țariste Sf.Gheorghe - simbolul actual al ofensivei lui Putin în spațiul ex-sovietic.