luni, 27 februarie 2017

CUI SE SUBORDONEAZĂ GENERALUL GORGAN ?



Pe 23 februarie președintele Republicii Moldova, domnul Igor Dodon și fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale a Republicii Moldova, generalul Igor Gorgan, au participat la o recepției oferită de către Ambasada Federației Ruse la Chișinău cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei Ruse, care inițial s-a numit Ziua Armatei Roșii. De aici.

Potrivit presei, la eveniment au participat și reprezentanţi ai admistraţiei separatiste de la Tiraspol: ministrul Apărării, Oleg Obrucikov, ministrul de Interne, Ruslan Mova, ministrul de Externe Vitali Ignatiev, șeful statului major al regiunii separatiste Serghei Gherasiutenko, copreședintele Comisiei Unificate de Control din partea Tiraspolului, Oleg Beleakov şi o seamă de ofițeri din cadrul Grupului Operativ al Trupelor Ruse. Toți aceștia au fost prezenți alături de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și fostul șef al Marelui Stat Major al armatei moldovene, domnul Gorgan.

Domnul Dodon a declarat de mai multe ori că ar fi de acord să ofere regiunii transnistrene un statut special, poate chiar unul federal. În turul doi al alegerilor prezidențiale din 2016, domnul Dodon a beneficiat de votul a aproximativ 16 000 de cetățeni domiciliați în regiunea transnistreană. Probabil, domniei sale i se pare firesc să fie în contact cu liderii separatiști. Este dreptul domniei sale.

Nefirească este participarea domnului Gorgan la această manifestare. 
Domnul Igor Gorgan a fost numit în funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale a Republicii Moldova în baza decretului nr.773 din 19 august 2013 semnat de președintele Nicolae Timofti. Peste un an, domnul Timofti a semnat decretul prin care îi acorda gradul de general de brigadă. Până în anul 2013 domnul Igor Gorgan a fost expert asociat la Fundaţia pentru Promovarea Reformelor în domeniul Justiţiei, Securităţii şi Apărării și președintele Uniunii Ofiţerilor în Rezervă „Stejarul”, structură a PLDM constituită în anul 2010. De aici.
 
Domnul Igor Gorgan a fost demis din funcția de șef al Marelui Stat Major în martie 2016, la solicitarea domnului Anatol Șalaru, ministrul Apărării din acel moment. Constat că numirea domnului Igor Gorgan în funcția de șef al Statului Major a fost una politică. Politică a fost și avansarea domniei sale în grad. Ascensiunea domnului Igor Gorgan s-a datorat pârgiilor de putere deținute de PLDM. Înțeleg că pierderea acestor pârghii politice au dus și la demiterea domnului Gorgan din structurile Ministerului Apărării.

Nu înțeleg necesitatea prezenței domniei sale la manifestarea organizată de către Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova cu ocazia zilei de 23 februarie. Atenție, 23 februarie este Ziua Apărătorului Patriei Ruse. Prezența domnului general Gorgan alături de lideri militari din regiunea separatistă transnistreană poate fi interpretată ca o subrodonare inconștientă în fața unei  simbolice sărbători oficiale a unui alt stat. Un stat care în 1992 a fost un agresor al Republicii Moldova.

Recent, jurnaliștii portalului informațional today.md au intrat în posesia unor înregistrări audio în care foști combatanți în conflictul din regiunea transnistreană, apropiați liderului PPDA, Andrei Năstase, și ai liderului PLDM, Vlad Filat, discută despre planul de destabilizare a comemorării eroilor Războiului de pe Nistru, eveniment care va avea loc la data de 2 martie 2017. De aici.

Întâlnirea, care a avut loc tot pe 23 februarie, a fost organizată de responsabilul activității Caravita SRL în zona de Nord a Republicii Moldova, întreprindere care a aparținut lui Vlad Filat. Din discuțiile celor prezenți, reiese că la data de 2 martie,  combatanții moldoveni, apropiați PPDA și PLDM, ar urma să  provoace violențe. Începutul acestor violențe ar fi marcat de fluierarea oficialilor care vor încerca să țină discursuri. Combatanții ar intenționa să zădărnicească mișcarea coloanelor oficiale și să-i alunge din coloană pe oficiali. Un protest al cărei simbolistică este periculoasă.  

Cu certitudine apariția unor violențe create de combatanții moldoveni la mitingul de comemeorare a celor căzuți în Războiul de pe Nistru ar fi placul oficialilor ruși. Apariția unor disensiuni între participanții la conflict și conducerea instituțiilor de forță ale statului moldovean și a conducerii statului Republica Moldova ar veni doar în sprijinul separatiștilor transnistreni și ar oferi argumente în plus la masa de tratative. Prezența domnului Gorgan, pe 23 februarie, la recepția oferită de Ambasada Rusă  a fost un gest de subordonare în fața unui simbol. Un simbol care a fost cu siguranță interpretat. Simbolistica apariției unor violențe de stradă în ziua de 2 martie ar avea un ecou și mai mare.   
Crearea și obținerea de argumente în sprijinul separatiștilor a fost ocupația preferată a serviciilor inteligente rusești. Un astfel de simbol s-a dorit să fie și deschiderea unui consulat al Federației Ruse în Bălți și Tiraspol.  În noiembrie 2012, premierul Vlad Filat, a fost de acord cu doleanța lui Rogozin, aflat în vizită oficială în Moldova, de a deschide consulate în Bălți și Tiraspol. Domnul Filat declara atunci că "nu vede ce ar încurca inaugurarea unui consulat general rus la Tiraspol." De aici. Preşedintele Nicolae Timofti, s-a declarat împotriva acestei subordonări simbolice. Nu știu dacă gestul lui Filat era o larghețe diplomatică ori o obligație pe care o avea față de Rogozin. 

Subordonările, fie ele și simbolice, dau de gândit. Insubordonările, la fel. Mai ales pe 2 martie, ziua începerii Războiului de pe Nistru.

Post Scriptum 
Republica Moldova se află în plin război hibrid. Simbolismul unor acțiuni ori inacțiuni face parte din arsenalul acestui război. De asta, persoanele publice, trebuie să își calculeze foarte atent acțiunile ori inacțiunile domniilor lor. 






miercuri, 22 februarie 2017

TRILATERALA DOMNULUI DODON



Pe 21 februarie 2017, domnii Dodon, Candu și Filip au avut o discuție trilaterală. Convorbirea, convocată de președintele Dodon, a durat destul de mult. Firesc, domnia sa este nemulțumit de situația în care, potrivit prevederilor constituționale, șeful statului moldovean nu e chiar șef, că nu are puteri discreționare. 

La brifingul de presă care a urmat s-a văzut că diferențele de viziuni dintre președintele Dodon și președintele Parlamentului, continuă. Aceste deosebiri de idei țin de vectorii de politică externă, de prerogativele deținute de președintele statului și de neutralitatea Moldovei. S-a constatat însă că nu există diferențe de viziuni referitoare la procesul reglementării conflictului transnistrean și că nu există contradicții majore în ceea ce privește mediul de afaceri și atragerea investitorilor străini. Și pe problemele sociale a existat consens.

Președintele Dodon a susținut, din nou, că își dorește anularea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi a anunţat că la începutul lui aprilie va semna un acord cu Uniunea Euroasiatică. Domnul Dodon a pledat pentru modificarea Constituţiei, astfel încât preşedintele să poată dizolva Parlamentul."Instituția prezidențială va veni cu iniţiativa modificării Constituției către Parlament. Voi pleda pentru închiderea Biroului NATO la Chişinău. Deschiderea lui este o provocare la adresa intereselor naţionale ale Republicii Moldova", a declarat președintele Dodon.

În replică, președintele legislativului moldovean, a spus că, "orice declanșare de anticipate, discuții, referendumuri și altele vor pune în pericol Republica Moldova ca mesaj, ca politici și ca atractivitate din punct de vedere al investițiilor. Am încercat să-i explicăm domnului președinte cu argumente, inclusiv juridice, că Biroul de legătură al NATO la Chișinău nu va aduce nici un impact negativ la neutralitatea Republicii Moldova", a declarat domnul Candu. Președintele Parlamentului a mai spus că, Moldova poate deveni un stat dezvoltat doar prin apropierea de Uniunea Europeană. Referindu-se la ideea de modificare a Constituţiei, propusă de domnul Dodon, domnul Candu a precizat Moldova are o experiență neplăcută în luptele pentru competențe sporite şi că tocmai din acest motiv statul moldovean trebuie să rămână unul parlamentar.

Pare că nici unul dintre protagoniști nu a cedat. Domnul Filip,  tehnocrat de felul său, a păstrat o ușoară neutralitate și a subliniat necesitatea și importanța dialogului dintre Cabinetul de Miniștri și instituția prezidențială. Nimeni nu a arătat că ar fi mulțumit de rezultatul discuțiilor. Care a fost atunci rezultatul trilateralei cerute de domnul Dodon?

A fost cel enunțat pe 31 ianuarie de domnul Maxim Lebedinschi, consilier prezidenţial în domeniul juridic şi al relaţiilor instituţionale, reprezentant al Preşedintelui Republicii Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul că, “între instituţia guvernamentală şi instituţia prezidenţială trebuie să fie găsit un consens, pentru soluționarea problemelor apărute după alegerile prezidențiale”. Domnul Lebedinschi afirma atunci că instituția prezidențială nu îşi doreşte să intre în conflict cu celelalte instituţii ale statului, vrea conlucrare şi colaborare prin consens. Adică președintele Dodon a vrut negocieri. De aici.

Pe 21 februarie s-a negociat. Desigur nu s-a reușit găsirea unui răspuns la întrebarea cheie, cine deține întâietatea într-o țară parlamentară, ca Republica Moldova: președintele Igor Dodon, ales prin vot direct de către cetățeni ori președintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu, care deține majoritatea parlamentară? Nu aveau cum găsi acest răspuns, el atrage după sine consecințe electorale negative. Iar asta se va reflecta în alegerile din 2018. În schimb, consensul găsit referitor la modul de reglementare al conflictului transnistrean, unde președintele Dodon nu mai vorbește de federalizare ci de formatul 5 plus 2, (ca și Parlamentul și Guvernul) și  lipsa unor contradicții majore în ceea ce privește mediul de afaceri și atragerea investitorilor străini este un rezultat important. Această înțelegere nu poate fi interpretată ca o cedare a pozițiilor deținute de cele două părți pe câmpul electoral. De asemenea s-a observat că domnul Candu nu a avut mari obiecții la anunțul făcut de președintele Dodon că va semna un acord cadru de cooperare cu Uniunea Euroasiatică. Acordul nu produce efecte juridice deci, nu intră în contradicţie cu Acordul de asociere şi liber schimb cu UE. Semnarea acestui document nu poate fi interpretată ca o cedare în fața Partidului Socialiștilor. Tocmai pentru a nu se interpreta că s-ar dori înghețatrea relațiilor cu Uniunea Europeană (așa cum a declarat domnul Oazu Nantoi) majoritatea parlamentară ar trebui să emită în legislativ o declarație în care să se pronunțe pentru continuarea apropierii Moldovei de Uniunea Europeană.

Președinția, Parlamentul și Guvernul au reușit să găsească un prim compromis. Îmi dau seama că nu a fost ușor, dar acest exercițiu de coabitare între ramurile puterii avantajează nu doar politicienii, ci și întreaga societate.  

Atât domnul Dodon, cât și domnul Candu au suficiente resurse în a se constrânge reciproc. Domnul Dodon consideră că poate profita de problemele apărute în urma demiterii ministrului apărării. La rândul său, domnul Candu se gândește că ar putea convinge două treimi din deputații moldoveni pentru a-l suspenda pe președinte. Nu știu dacă aceste voturi există ori nu. Dar în nefericitul scenariu al constrângerilor reciproce, atât de dorit de unii factori externi, Moldova s-ar consuma într-un lung și sinucigaș război instituțional. Domnul Dodon știe acest lucru. Și domnul Candu cunoaște asta. Nu cred că domniile lor își doresc să ajungă până acolo. Cei doi politicieni își dau seama că prețul pe care l-ar plăti ar fi mult prea mare – falimentul statului moldovean. Cred că, negocierile inițiate de domnul Dodon, și acceptate de domnul Candu, au fost pentru supraviețuirea statului moldovean.  

Tocmai de asta participanții la discuții au declarat că, dincolo de viziunile lor geopolitice, dincolo de zăngănitul propagandistic, dialogul este important și va continua. Discuțiile sunt benefice. Pacea este mai bună decât războiul politic.  

luni, 20 februarie 2017

EȘECUL DREPTEI ÎN MOLDOVA CONSECINȚĂ ȘI A ANEXĂRII CRIMEEI



Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc a declarat recent că „eșecul opoziției de dreapta va determina schimbări importante și necesare pe dreapta politică din Moldova”. De aici.


Despre acest posibil eșec, Traian Băsescu atenționa încă din aprilie 2015, la Realitatea TV București. Fostul președinte al României preciza atunci că, Moldova, o țară în care statul român a investit mult efort politic, se poate transforma pentru București, într-un „eșec de proporții”. Eșecul despre care vorbea domnul Băsescu în 2015 este cunoscut: Igor Dodon, candidatul stângii politice moldovene, a câștigat alegerile prezidențiale. Acțiunile politice ale domnului Dodon vin să întărească convingerea exprimată de comentatorii politici, români sau moldoveni, că „Federația Rusă nu va mai da drumul nici Moldovei, dar nici Ucrainei, spre Uniunea Europeană”. 


La trei ani distanță de la anexarea Crimeei, pe 1 martie 2014, atunci când Putin a decis  să trimită trupe militare în estul și sudul Ucrainei, pot spune că tot ceea ce s-a întâmplat în estul Europei, complicarea extremă a siituației din regiune s-a datorat acestei acțiuni inițiate de Putin.


Anexarea Crimeei a dat startul unei reorientări politice internaționale de mari proporții. Problema esenţială cu care s-au confruntat/se confruntă statele Parteneriatului Estic și cele aflate la frontiera UE ține de ordinea politică pe continentul european și de aranjamentele de securitate în regiunea care, până în anul 1991, a aparținut URSS. Discursul din octombrie 2015 al șefului Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, prin care a cerut recalibrarea urgentă a relațiilor Uniunii Europene cu Federația Rusă, este dovada acestor îngrijorări. În timp temerile nu au scăzut, dimpotrivă ele persistă.  


Domnul Iulian Chifu notează recent că, preocuparea cea mare nu este că președintele Tump se va înțelege cu președintele Putin pe seama țărilor mici din Estul Europei ci, din contra, ca nu cumva, nervos, președintele american să determine o postură de confruntare deschisă cu Federația Rusă.De aici.
 

Nu cred că Putin va da curs cerințelor domnului Trump, noul locatar al Casei Albe a solicitat Federației Ruse să se retragă din Crimeea. La fel, nu cred că Moscova se teme de declarațiile făcute în Consiliul de Securitate al ONU de reprezentantul SUA care a condamnat “ocupația rusă” din Estul Ucrainei. Interesele pe care Federația Rusă le are în Marea Neagră o impun să păstreze Crimeea pentru ea. 


Anexarea Crimeei este piatra de hotar a istoriei contemporane.O eventuală escaladare a conflictelor din estul Ucrainei sunt un test pentru președintele Trump. Nu știu dacă domnia sa își va păstra, ori nu, calmul.  

Moldova, aflată pe falia ciocnirilor civilizaționale, a resimțit mult mai profund efectele de lungă durată ale acestei anexări – viziunile electoratului moldovean, pe parcursul anului 2014, s-au schimbat și au făcut posibilă obținerea unui alt rezultat la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. 
Campania pentru alegerile parlamentare, dar și pentru cele prezidențiale, a adus cu ea apariția și promovarea intensă a unor forme integraționiste opuse Uniunii Europene, în care au fost  prezentate dezavantajele vectorului de dezvoltare european. Mai mult, anexarea Crimeei a făcut posibilă slăbirea modului de promovare a intereselor statului român în Republica Moldova. Președintele Iohannis, în ianuarie 2015, a refuzat o primă vizită oficială în Republica Moldova și nu a vrut să își atribuie rolul de arbitru al ciocnirilor politice din interiorul AIE. Relația domnului Iohannis cu Republica Moldova a început cu stângul. 
 
Probabil acesta e motivul pentru care în 2016, pârghiile de care a dispus România la Chișinău au fost doar financiare. Bucureștiul a condiționat împrumutul solicitat de Chișinău de implementarea unor reforme structurale. Prima tranșă a acestui împumut, a fost acordată la data de 24 august 2016. A fost un semnal că Moldova s-a stabilizat și că partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova pot avea încredere în seriozitatea guvenului Filip. Cea de a doua tranșă a acestui împrumut, de 50 de milioane de euro, va sosi la sfârșitul lunii februarie 2017. Guvernul de la Bucureşti a hotărât că Moldova a îndeplinit toate condiţiile necesare pentru a primi și cea de-a doua parte din credit.


Rezultatul alegerilor prezidențiale din 2016 nu este doar eșecul formațiunilor politice moldovene de dreapta, el este și eșecul politicilor coordonate de președintele Iohannis pentru spațiul dintre Prut și Nistru. După anexarea Crimeei și instalarea domniei sale la Cotroceni politicile Bucureștiului destinate Chișinăului au încetat să mai dea rezultatele scontate. Rezultatul bun obținut de stânga politică moldoveană se datorează și unor erori de analiză făcute la Cotroceni. Acest rezultat va spori însă importanța rolului deținut de Delegația UE la Chișinău. Viitorul șef al Delegației UE în Republica Moldova va fi cel care va media o confruntare politică, unde majoritatea parlamentară pro-europeană își dorește continuarea vectorului de apropiere de UE iar opoziția pro-rusă, discret adunată în jurul președintelui Dodon, cere substituirea acestui vector cu unul euro-asiatic. O mediere posibilă căci delegatul  oficialilor europeni la Chișinău are pârghii reale de influență asupra vieții politice și economice din Republica Moldova. 


România ca stat de frontieră al UE este interesată în predictibilitatea și stabilitatea Republicii Moldova. Prin asistența financiară rambursabilă/ne-rambursabilă pe care o oferă statul român este unul dintre cei mai importanți donatori ai Chișinăului. Previziunile economice spun că, în perioada 2018-2019 România va cunoaște o nouă fază de boom economic, evoluţia este anticipată datorită a două mari evenimente, împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire şi preluarea în premieră a preşedinţiei UE. 


Consolidarea predictibilității și stabilității Republicii Moldova și transformarea calitativă a paradigmei bilaterale București-Chișinău pot căpăta sens prin preluarea de către România a șefiei Delegației UE la Chișinău. Dacă vrea să rămână în istorie domnul Meleșcanu ar trebui să se gândească la asta.