miercuri, 25 ianuarie 2017

PREȘEDINTELE SOCIALIST TREBUIE OPRIT



Prima conferință de presă a președintelui Igor Dodon a fost transmisă în direct de mai multe instituții media, inclusiv la televiziunea publică moldovenească. Domnul Dodon a declarat că vrea dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate. Pentru realizarea acestui obiectiv domnia sa a spus că va organiza un referendum pentru modificarea Constituției în care să fie incluse aceste puteri. Pentru a provoca criza guvernamentală, președintele moldovean a spus că va intra în grevă prezidențială, adică nu va respecta decizia Curții Constituționale care îl obligă să accepte candidaturile guvernamentale propuse de primul ministru. Domnul Dodon a spus că va cere cetățenilor moldoveni să iasă în stradă, iar la aceste proteste va participa.

Atenție, președintele Republicii Moldova amenință că este gata să participe la manifestații stradale. Ciudată schimbare de atitudine! Dacă înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale, domnia sa afirma că își dorește să fie președintele tuturor moldovenilor, observ, cu tristețe, că afirmațiile pe care le face în ultima vreme, nu vin să-i unească pe moldoveni, ci dimpotrivă, provoacă disensiuni în societate. Domnul Dodon demonstrează că nu este președintele tuturor cetățenilor moldoveni, domnia sa se transformă în președintele socialiștilor. 

Într-un editorial pentru deschide.md, domnul Iulian Chifu îi atrăgea atenția președintelui moldovean că, modificarea Constituției Republicii Moldova nu se aplică președintelui în exercițiu. Este vorba de principiul ne-retroactivității legii. De aici.
 
Cu siguranță, experții în drept  constituțional îi vor spune domnului Dodon același lucru. Dacă modificările Constituției nu se aplică președintelui actual al Moldovei, care este motivul pentru care domnul Dodon face acest spectacol politic? De ce președintele, în loc să-i unească pe moldoveni, toarnă gaz pe focul disensiunilor? De dragul lui Putin? De dragul lui Usatâi? De dragul simpatizanților socialiști?  

De ce domnul Dodon toarnă gaz pe foc? Președintele moldovean a spus cu subiect și predicat: „Mai curând voi accepta să merg la referendum, să supun acțiunile mele și ale guvernării judecății poporului, decât să mă supun presiunei actualei majorități parlamentare și acoliților lor. Sunt sigur că cetățenii vor fi de partea mea. Și, în general, le recomand guvernanților să nu se joace cu voința poporului”.

Domnia sa a aruncat mănușa confruntării politice spre Parlament. Comentatorul politic moldovean, Roman Mihăeș, afirmă că președintele moldovean nu se teme de aceste confruntări deoarece ar avea garanții din Kremlin și că partidele conduse de Cibotaru, Năstase, Usatâi, și Maia Sandu îl vor susține. De aici.

Cu siguranță, la Kremlin, domnul Dodon a discutat și chestiuni care nu au fost prezentate public. Declarația făcută în prezența președintelui rus, că va cere anularea Acordului de asociere a R.Moldova cu UE, dacă va obține majoritatea în Parlament, în mod logic, presupune declanșarea alegerilor parlamentare. Liderii opoziției parlamentare și extraparlamentare, Viorel Cibotaru, Andrei Năstase, Renato Usatâi și Maia Sandu au declarat de mai multe ori că își doresc alegeri anticipate. Domniile lor speră să ajungă deputați.  

Locatarul președinției moldave toarnă gaz pe foc doar pentru a declanșa  alegeri anticipate? Ori poate vrea, ca pe fundalul manifestărilor de stradă, să dea foc întregii Moldove? Președintele Dodon are dreptul să facă declarații politice, amintesc însă că, potrivit articolului 77, aliniatul 2, din Constituția Republicii Moldova, președintele Republicii Moldova reprezintă statul și este garantul suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a statului moldovean. Atenție, al Unității Moldovei. Deci, președintele este obligat să fie și președintele celor care nu l-au votat.

După declarațiile făcute de domnul Dodon la Moscova, reprezentanții coaliției majoritare au declarat deja că promisiunile referitoare la anularea Acordului de Asociere cu UE sunt doar declarative și nu pot fi realizate.

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc a afirmat că demersurile pe care le face Dodon nu au șanse de reușită și că modalitățile de declanșare a alegerilor anticipate sunt clar prevăzute în Constituție. Potrivit domniei sale, încercările lui Dodon de a modifica legea fundamentală în interes propriu sau în interesul socialiștilor se vor solda cu un eșec categoric.

De la declarații, urmează faptele.Mănușa aruncată de președintele statului moldovean va fi ridicată. Vom fi martorii unui răspuns al Parlamentului moldovean adresat Președinției. Sunt sigur că în prima ședință în plen a legislativului toate aceste declarații vor fi supuse unei lungi și amănunțite dezbateri. Nu cred că deputații coaliției majoritare se vor mulțumi doar la adoptarea unei declarații în care să se pronunțe pentru continuarea apropierii Moldovei de Uniunea Europeană și de reafirmare a direcției de politică externă a statului moldovean. 

Partidul Democrat din Moldova, garantul Acordului de Asociere al Moldovei la Uniunea Europeană trebuie să îl oprească pe președinte în încercarea lui de a da foc Moldovei. Inițiativa de inițiere a procedurii de suspendare a președintelui prinde mai mult contur.

Și dacă parlamentarii moldoveni vor ajunge la acest consens?